7.0/10

Amenajare in extreme - Alb si Negru

Albul și negrul sunt două embleme, doi titani în stilul de amenajare a locuințelor. Această asociere este recunoscută chiar și de specialiști drept una strălucitoare. Evident, pentru o reușită este necesară respectarea anumitor reguli.

 

O primă regulă atrage atenția asupra folosirii negrului. Acesta trebuie exploatat cu moderație, însă când vine vorba de accesorii domină. De efect sunt fotografiile de familie încadrate de rame de lemn negru, pe un perete alb. Sau pernițele negre pe o canapea albă. Să nu uităm draperiile cu modele alb-negru, lustrele negre în forme geometrice, farfuriile negre în bucătărie, husele negre pentru fotolii sau lenjeria din dormitor.

 

Cum pereții nu pot fi vopsiți în negru, rămân trei variante: albul pur, tapetul cu combinații de modele în alb și negru (mult mai spectaculos) sau o culoare pentru unul dintre pereți (gri, ivory, verde pal).

 

Pentru living alege piese de mobilier albe, joase, în linii drepte, canapele și fotolii albe, covoare albe de dimensiuni mici, chiar o podea albă, strălucitoare, lucioasă. Pielea, mătasea, sticla mată sunt materialele care completează cel mai bine un asemenea decor. Accentele aurii, roșii sau violet oferă un aer glamour acestui spațiu sofisticat. O pată de culoare întotdeauna va face diferența, însă lângă alb și negru e nevoie să fie discretă și bine poziționată.

 

În dormitor poți atrage atenția cu ajutorul lenjeriei de pat. Nu folosi un model complet alb, deoarece te vei simți ca într-un spital. Alege un imprimeu negru (frunze, cercuri, linii) pe fond alb.

 

O baie albă va transmite întotdeauna curățenie, intimitate. Folosește plăci ceramice de dimensiuni mari dar cât mai simple, covorașe mici în ton cu restul amenajării, prosoape și halate de baie în aceeași linie cu abordarea alb-negru. Mai mult, dacă separi cabina de duș printr-un perete în mozaic alb-negru vei obține o baie stilată.

 

Mobila neagră de bucătărie rămâne în tendințe iar MDF-ul lucios îi conferă un aspect luxos. În acest tip de amenajare podeaua este acoperită, de cele mai multe ori, cu o tablă de șah în pătrățele albe și negre. Este ușor de întreținut și are un farmec aparte.

 

Pentru interioarele generoase este indicată marmura neagră în holul de primire sau gresia albă cu bordura neagră.

 

O locuință îmbrăcată în alb și negru radiază eleganță, stil, intimitate, simplitate și curaj. Contrastul acestor două nonculori constituie o sursă inepuizabilă de combinații inedite. Însă pentru a găsi echilibrul ai nevoie de sfaturile unui specialist.

 

Ești destul de imaginativ pentru a încerca o amenajare în alb și negru? Crezi că această abordare este una pretențioasă, accesibilă doar persoanelor puternice?

 

Etichete: alb si negru tendinte lux amenajare


Articolul Amenajare in extreme - Alb si Negru a fost publicat de Amenajari Interioare la data .

Articole similare:

Comentarii: