Postat la data de 2009-07-23 in Solutii pentru casa ta

Un copil mic vine întotdeauna cu o mulțime de bagaje: hăinuțe, jucării, cărți, produse pentru îngrijire, pături, scutece etc. Iar dacă vrei să-l consideri din primele zile un membru al familiei este indicat să-i amenajezi un spațiu personal, dedicat depozitării acestor lucruri.

În timp ce pregătești camera pentru un nou-născut sau o redecorezi pentru un copil în creștere, identificarea spațiilor de depozitare poate constitui o sarcină la fel de importantă precum alegerea culorii potrivite sau achiziționarea patului.

Pentru a avea o viață ordonată și liniștită alături de micuțul tău este indicat să descoperi noi zone pentru depozitare sau să le aloci o nouă destinație celor existente. Iată câteva sfaturi în acest sens.

O mulțime din lucrurile pe care copilul le folosește pot fi aranjate pe rafturi sau polițe, atârnate în cuiere, adăpostite în sertarele măsuței, aruncate într-un coș de plastic sau nuiele. Ideea principală este că aspectul îngrijit al încăperii poate fi păstrat prin simpla ordonare a elementelor enumerate.

Pentru obiectele care nu au cum să fie aranjate, găsește-le drept casă câteva cutii în dulap, un cufăr cu sertare sau lădițe care pot fi depozitate sub pat.

Probabil cel mai util și convenabil loc de depozitare din camera copilului este dulapul. Aici poți ascunde haine, cărți, jucării. În zona din spate sau de sus organizează lucrurile folosite mai rar, iar la-ndemână plasează-le pe cele utilizate frecvent.

Rafturile nu sunt numai pentru cărți. Pe ele poți așeza animăluțe de pluș, păpuși, mașinuțe, caiete și cărți pentru școală. Dacă vrei să ascunzi unele piese micuțe, folosește-te de cutii asortate cu mobilierul sau învelite în hârtii colorate, ordonate pe polițe.

Când cumperi patul, gândește-te să fie confortabil pentru micuț dar fii atent și la dotări. Alege un model cu sertare care se trag de sub pat sau ai grijă ca spațiul dintre saltea și podea să fie destul de mare pentru a putea depozita diverse cutii.

Valabilă mai ales în cazul dormitoarelor de fetițe, soluția presupune construcția unui pat pentru relaxare chiar sub fereastră. De dimensiuni reduse, cu o lățime de maxim 50cm, înălțimea până la geam și dulăpioare care pot depozita nenumărate lucruri, această piesă de mobilier reprezintă un refugiu, îndeplinind în același timp și un rol foarte practic.

Fiecare familie deține bunuri care ocupă un volum mare și care se folosesc ocazional (haine de iarnă, schiuri, biciclete, echipamente de sport). Pentru acestea trebuie găsite locuri departe de dormitor sau de camera copilului. Ideale sunt podul de la mansardă, zona de sub scări, garajul, pivnița. Este esențial să folosești cutii impermeabile, pentru a proteja lucrurile de molii, umezeală, mucegai.

Pe ce criterii amenajezi camera copilului? Ce alte accesorii folosești pe post de spații de depozitare?

Curs Valutar

Cod
Cotatie
Variatie
EURO
4.3312
0.6 %
USD
3.1853
0.36 %
AUR
170.2985
0.3 %
GBP
4.9775
0.25 %
CHF
3.5015
0.7 %
HUF *
1.4662
0.19 %
* 100 unitati monetare

Valorile sunt verificate la
Cursul BNR al zilei.