Postat la data de 2009-03-18 in House tips, Plante de interior

Plantele din locuința ta nu arată cum ți-ai dori? Le vezi bolnave, triste sau nemulțumite de condițiile oferite? Există răspunsuri și soluții pentru fiecare întrebare sau problemă. Este de ajuns să urmezi sfaturile de mai jos pentru a te bucura de plante sănătoase, care însuflețesc casa prin prezența lor și care prezintă efecte benefice pentru persoanele din jur.

Fiecare plantă decorativă prin frunze sau prin flori are nevoie de anumite condiții pentru a se dezvolta. Lumina, umiditatea, pământul sau temperatura sunt doar câteva dintre ele.

Nicio plantă nu poate trăi fără lumină, asta este cert. Doar că unele specii au nevoie ca lumina puternică a soarelui să le scalde zilnic, iar altele necesită condiții mai umbroase. Majoritatea plantelor de apartament preferă însă lumina moderată și indirectă.

Totuși, mută plantele în funcție de anotimp. Chiar dacă toamna și iarna ai așezat ghiveciul către sud și planta s-a dezvoltat armonios, vara ar putea să sufere dacă este lăsată în același loc deoarece lumina devine mult mai intensă.

Specialiștii mai spun că plantele decorative prin flori au nevoie de un nivel mai crescut de lumină, comparativ cu restul plantelor.

Cele mai multe plante de apartament au nevoie de un aer umed. Pentru asta poți recurge la stropirea frunzelor cu apă sau la amplasarea plantelor în medii cu umiditate crescută.

Temperaturile ideale pentru majoritatea plantelor sunt cele cuprinse între 18-24 grade C. Pentru a supraviețui în interiorul locuinței, plantele au nevoie de aceleași condiții precum oamenii: evitarea zonelor friguroase, a curenților de aer, a zonelor din apropierea surselor de căldură.

Apa folosită la udare nu trebuie luată direct de la robinet, ci lăsată într-o sticlă 1-2 zile până când ajunge la temperatura camerei. Este indicat ca fiecare ghiveci să aibă o farfurie dedesubt, pentru a depozita excesul de apă. În acest fel planta nu va suferi din cauza unei cantități prea mari sau prea mici de apă. În nicio situație pământul nu trebuie să mustească de apă.

Curăță frecvent plantele de praf și mizerie pentru a le oferi un aspect mai strălucitor și mai sănătos. Le poți șterge cu o cârpă sau le poți stropi cu apă călduță.

Aerul curat face bine oricui, deci și plantelor. Evită să fumezi, să gătești mult sau să ții ferestrele închise în încăperile cu plante. Aerisește cel puțin o dată pe zi.

Fertilizarea este o operație la fel de necesară ca și udarea, dar care nu se realizează atât de des. Pentru hrănirea plantelor poți folosi substanțe lichide (se toarnă în apa de udare) sau granule (se adaugă în pământ). Perioada optimă pentru fertilizare începe primăvara și se încheie prin octombrie.

Alte sfaturi: evită amplasarea plantelor lângă televizor, computer, aparate electrocasnice, aparate de aer condiționat, schimbă ghiveciul în cazul în care rădăcinile ies prin găurelele de scurgere a apei, asigură un drenaj corespunzător, nu utiliza ghivece mult mai mari decât planta, alege primăvara pentru cumpărarea plantelor de interior.

Ce secrete de îngrijire a plantelor de interior cunoști?

Curs Valutar

Cod
Cotatie
Variatie
EURO
4.3312
0.6 %
USD
3.1853
0.36 %
AUR
170.2985
0.3 %
GBP
4.9775
0.25 %
CHF
3.5015
0.7 %
HUF *
1.4662
0.19 %
* 100 unitati monetare

Valorile sunt verificate la
Cursul BNR al zilei.