Postat la data de 2011-06-27 in Constructii, Despre locuinta, House tips

Mucegaiul nu este altceva decât o ciupercă dăunătoare, periculoasă și nocivă. Într-o anumită privință se aseamănă cu plantele, în sensul că produce particule de reproducere numite spori, care se răspândesc în aer cu o ușurință maximă.

Acești spori de mucegai trăiesc atât în afara locuinței cât și în interior, afectând sănătatea persoanelor cu care intră în contact.
Principalele probleme de acest fel includ:

  • majoritatea infecțiilor sinusurilor

 

  • dificultăți respiratorii. Mucegaiul, mirosul de mucegai și umezeala dintr-o încăpere au fost asociate cu diferite alergii (mâncărimi ale ochilor, secreții nazale abundente, tuse, strănut) și cu simptome ale astmului (senzația de apăsare a pieptului, dificultăți de respirație foarte grave)

 

  • șanse crescute cu 200% de apariție și dezvoltare a astmului la copii

 

  • iritații ale pielii

 

  • hipersensibilitate pneumopatie, în cazuri mai restrânse

 

  • infecții ale plămânilor sau ale altor părți ale corpului. Persoanele cu un sistem imunitar compromis vor fi ținte sigure pentru aceste boli

 

  • reacții toxice grave, în cazul în care mucegaiul este înghițit.

 

Tips-uri în controlul mucegaiului:

  • când observi scurgeri la nivelul instalațiilor sanitare, ferestrelor sau acoperișului trebuie să iei măsuri imediate. Dacă zonele și materialele afectate de apă se usucă în 24-48 de ore, dezvoltarea mucegaiului poate fi limitată

 

  • păstrează curate canalele de picurare ale aparatului de aer condiționat, iar liniile de scurgere libere și fără obstacole. Perimetrul din jurul unității de aer condiționat este frecvent împânzit cu mucegai. Și exact această zonă este foarte periculoasă, deoarece sporii sunt aduși în aerul din casa ta tocmai de către conductele aparatului

 

  • asigură-te că panta terenului este la o distanță serioasă de fundația casei, pentru a evita formarea unui bazin cu apă în jurul temeliei

 

  • păstrează umiditatea din interior sub nivelul de 60%

 

  • băile, bucătăriile și camerele de uscat rufe ar trebui dotate cu aerisire/sisteme de ventilație, pentru a elimina umiditatea.

A preveni este mai eficient și mai bine decât a trata – acest principiu este valabil nu doar în medicină ci și în controlul evoluției mucegaiului. Respectarea câtorva reguli simple de menținere a mucegaiului într-un stadiu inofensiv/inexistent, te va feri de lucrări de reparații și de probleme de sănătate.

Curs Valutar

Cod
Cotatie
Variatie
EURO
4.3312
0.6 %
USD
3.1853
0.36 %
AUR
170.2985
0.3 %
GBP
4.9775
0.25 %
CHF
3.5015
0.7 %
HUF *
1.4662
0.19 %
* 100 unitati monetare

Valorile sunt verificate la
Cursul BNR al zilei.