Prezența moliilor și a fluturilor în casa ta ar trebui să te îngrijoreze, pentru că dezvoltarea lor în mediul în care trăiești nu duce la nimic bun.
Fie că ai văzut fluturii hrănindu-se cu cerealele din cămară sau moliile devorând hainele din dulap, este important să scapi de ele rapid și, dacă este posibil, pentru totdeauna.
Cel mai întâlnit și supărător soi este reprezentat de molia indiană de masă, care face ravagii prin cutiile cu alimente. Aceste molii sunt foarte mici și își depun ouăle în produsele alimentare uscate (cereale, semințe, paste, alimente pentru animalele de companie).
Pe de altă parte, moliile de haine pot provoca distrugeri la nivelul textilelor, uneori fiind vorba chiar de pagube serioase și ireparabile.
Totuși, trecând peste toate aceste aspecte negative, vestea bună este că poți scăpa de molii și de fluturi. Cu puțină muncă, aceste specii de fluturi pot fi distruse și îndepărtate din casa ta în mod natural.
Iată câteva sfaturi care te vor ajuta:
- Curățarea și igienizarea locurilor sunt etape esențiale în îndepărtarea moliilor. În acest sens, deretică lunar în cămară și debara. Aruncă tot ceea ce nu mai folosești. Aspiră toate rafturile și podeaua.
- Păstrarea unui mediu îngrijit este un prim pas către ținerea fluturilor la distanță. Pentru asta amestecă o lingură detergent de vase cu trei litri de apă fierbinte. Udă o cârpă curată în această soluție și șterge pereții, pardoseala și rafturile pentru a îndepărta orice urme sau resturi care ar putea atrage moliile. Lasă să se usuce bine înainte să pui toate produsele la locul lor.
- Păstrează hainele/îmbrăcămintea în dulapuri, iar pachetele cu alimente în cămară, în recipiente din plastic sigilate.
- Cuișoarele reprezintă un ingredient natural care îndepărtează moliile și alte tipuri de insecte. Iată cum le poți utiliza: pe coaja unei portocale/unui măr înfige mai multe cuișoare și atârnă fructul pe bara cu haine. Sau realizează un săculeț dintr-un ciorap rupt, umple-l cu cuișoare și pune-l în sertarul cu haine. Ori stropește cu ulei de cuișoare mai multe bile din bumbac și așează-le în colțurile sertarelor din bucătărie. La fiecare săptămână reînnoiește mirosul prin adăugarea câtorva picături pe acele bile de bumbac.
- Aruncă toate cutiile cu orez, cereale sau făină care au fost expuse la molii, deoarece ouăle fluturilor se vor dezvolta în continuare.
- Evită să-ți îngrămădești hainele în partea de jos a dulapului, acolo unde moliile își pot face cuiburile.
- Lavanda este o altă soluție naturală pentru eliminarea fluturilor. Usucă mai multe fire din această plantă și atârnă-le pe bara din dulapul cu haine. Pe lângă eficiența în îndepărtarea moliilor, lavanda emană și un miros încântător pentru păstrarea hainelor.
- Aerisește dulapurile frecvent, iar vara scoate afară toate hainele și lasă-le atârnate cel puțin 24 de ore. Moliile urăsc lumina și soarele, deci vor pleca. Înainte de a introduce hainele în casă, scutură-le bine pentru a îndepărta și larvele existente.
- Alături de haine, scoate afară și scutură covoarele, păturile, șalurile, în special cele executate din lână.
- Apelează la bile de naftalină, însă selectează sertarele închise ermetic, pe care nu le deschizi des. Ai grijă la cantitatea folosită, deoarece prea multă naftalină poate fi otrăvitoare. Curăță hainele afectate de naftalină înainte de a le purta și ține această substanță departe de copii și animale.
- Amplasează în cămară o capcană pe bază de feromoni. Aceasta include feromoni sintetici de molie plasați pe un carton lipicios. Capcana va atrage moliile de sex masculin, sfârșind astfel ciclul de împerechere. Folosește o singură capcană cu feromoni, deoarece mai multe exemplare vor induce în eroare moliile și nu vor prinde nimic.
- Când cureți cămara, ai grijă să speli toate zonele, deoarece ouăle de molii sunt depuse în cele mai mici colțuri sau crăpături. Iar eliminarea lor este esențială.
Fie că te gândești la substanțe chimice pentru îndepărtarea moliilor sau la soluții naturale, important este să alegi opțiuni eficiente care să te scape definitiv de fluturii din locuință.

