Postat la data de 2009-01-22 in Solutii pentru casa ta

Culorile ne definesc personalitatea, fie că sunt aplicate pe haine sau pe pereții din locuință. Fiecare culoare are un impact deosebit asupra noastră și ne influențează viața de zi cu zi.

Este indicat ca, în funcție de destinația încăperii și de orientarea spre punctele cardinale, o încăpere să aibă pereții zugrăviți în anumite culori. Dacă nu poți beneficia de sfaturile unui designer de interior folosește-te de trucurile menționate mai jos. Care sunt acestea?

Albastrul este indicat pentru camerele de zi deoarece transmite liniște, creativitate. Alege o nuanță pastelată și nu una stridentă. Un dormitor în albastru este de evitat, deoarece te va transforma într-o persoană pasivă, închisă. Iar dacă vrei să slăbești zugrăvește bucătăria în albastru, îți va tăia pofta de mâncare.

Roșul oferă energie, căldură, pasiune. Dacă alegi roșu pentru dormitor nu te vei odihni, vei simți chiar oboseală psihică și nervozitate. Nici pentru bucătărie nu este indicat deoarece stimulează pofta de mâncare și riști să mănânci mult.

Galbenul este o culoare primitoare, te încarcă cu energie, fiind asemănătoare soarelui. Este ideală pentru o persoană dinamică, însă evită nuanțele strălucitoare. Varianta calmă, palidă are ca efect creșterea puterii de concentrare, deci este indicată la birou sau în camera copilului.

Verdele simbolizează mișcarea, dezvoltarea, viața, renașterea. Are un rol deosebit în calmare, relaxare și în alungarea stresului. Combinația dintre verde și alb sau verde cu mov este ideală.

Negrul denotă putere, autoritate, disperare, negativism, deci nu este o culoare pe care să o poți folosi pe suprafețe mari. Alături de nuanțe liniștitoare, pe suprafețe mici din living, are un efect electrizant.

Maro transmite putere, stabilitate, maturitate, oferind o atmosferă primitoare și confortabilă. Nuanța mai închisă este ideală pentru dormitor.

Albul este foarte folosit în casele noastre. Tavanul zugrăvit în alb dă senzația de spațialitate. Însă excesul de alb parcă te plasează într-un spital, lăsând impresia de spațiu rece și gol.

Culorile calde sunt indicate în camerele de zi, birouri sau bucătării deoarece stimulează creierul și oferă energie. Pe de altă parte, culorile reci calmează și invită la relaxare. Totuși, indiferent de nuanța aleasă pentru pereți trebuie să ții cont de culoarea pardoselii și a mobilierului pentru a obține efectul dorit.

Locuința este o extensie a personalității tale. Alege culorile pereților astfel încât să te reprezinte.

De ce criterii ții cont la zugrăvirea pereților? Ce nuanțe preferi pentru fiecare încăpere?

Curs Valutar

Cod
Cotatie
Variatie
EURO
4.3312
0.6 %
USD
3.1853
0.36 %
AUR
170.2985
0.3 %
GBP
4.9775
0.25 %
CHF
3.5015
0.7 %
HUF *
1.4662
0.19 %
* 100 unitati monetare

Valorile sunt verificate la
Cursul BNR al zilei.