7.0/10

O gradina aromata in propria bucatarie

Pentru că tot se apropie primăvara trebuie să simțim cumva și în propria casă mireasma răcoritoare, verdele crud, infuzia de plante parfumate și aerul curat. Dacă te întrebi cum, răspunsul e foarte simplu și la-ndemâna oricui: propria grădină din bucătărie.

 

Știm cu toții cât de folositoare și inspirate sunt verdețurile aromate folosite în toate mâncărurile. Fie că e vorba de cimbru, salvie, oregano, mentă, busuioc, pătrunjel sau rozmarin, aceste mirodenii sunt o adevărată oază de verdeață și prospețime. Dacă știi cum și în ce condiții să le crești.

 

Adevărul este că o mică grădină pe pervazul ferestrei sau chiar în bucătărie are darul de a relaxa, de a oferi savoare și de a îmbogăți decorul. Majoritatea plantelor folosite în mâncăruri le poți sădi în vase originale sau în jardiniere, aducând astfel un plus de farmec spațiului și gătitului în casa ta. Imaginează-ți cum ar fi să culegi din propriul ghiveci frunzele de cimbrișor pentru ciorbă sau cum frunzele de mentă încarcă aerul din casă cu mireasma lor specifică!

 

Dacă te-ai hotărât să crești în casă aceste minunate plante trebuie să știi că ele iubesc lumina. Se vor dezvolta foarte bine și vor elibera acel parfum amețitor dacă razele soarelui le mângâie pe tot parcursul zilei.

 

Nu sunt deloc pretențioase și nu au nevoie de îngrijire specială. Dacă vrei să le culegi frunzele pentru mâncare, evită orele cu căldură mare când aroma nu este atât de puternică.

 

Chiar și iarna te poți bucura de gustul proaspăt și de mirosul specific plantelor aromate, dacă le crești în casă în locuri bine luminate natural.

 

Pentru cultivarea mirodeniilor poți folosi obișnuitele jardiniere, practice din două motive: le poți așeza pe pervazul ferestrei și poți grupa laolaltă mai multe feluri de plante, obținând astfel tufe cu mirosuri îmbătătoare. Totuși, ai grijă la nevoile de apă: poți pune împreună rozmarinul și chimenul (au nevoie de mai puțină apă), menta, pătrunjelul, oregano (au nevoie de mai multă apă).

 

Dacă vrei să împrospătezi decorul bucătăriei cu bogăția verdețurilor, alege pentru plantarea lor vase cu totul originale, vesele, din ceramică sau lut, care se asortează cu amenajarea dar care contrastează cu verdele frunzelor.

 

Chiar dacă locuiești într-un apartament îți poți amenaja propria grădină și te poți bucura de mirodeniile lumii europene. Cu câteva pliculețe de semințe vei avea straturi verzi tot anul, o aromă aparte și un colț de bună-dispoziție.

 

Cât de interesantă ți se pare accesorizarea bucătăriei prin ghivece cu plante aromate? Preferi ghivecele cu flori sau vasele cu verdețuri?

 

Etichete: gradina de bucatarie arome mirodenii Plante de interior


Articolul O gradina aromata in propria bucatarie a fost publicat de Amenajari Interioare la data .

Articole similare:

Comentarii: