Postat la data de 2009-03-19 in House tips, Mobilier

În majoritatea locuințelor, în special în cele frecventate de un număr serios de persoane, masa din dining room reprezintă locul principal pentru adunarea tuturor membrilor familiei și prietenilor. Așadar, este prudent și indicat să te asiguri că respectiva piesă de mobilier servește nevoilor pentru care a fost achiziționată.

Indiferent dacă familia ta este formată din 3 sau 9 membri, când cumperi masa trebuie să iei în calcul anumite caracteristici care te vor ajuta să alegi modelul potrivit.

În primul rând, stabilește locul mesei înainte să începi cumpărăturile. Nu este totuna să ai la dispoziție o întreagă încăpere destinată exclusiv servirii mesei sau doar un spațiu modest în bucătărie.

Măsoară foarte bine suprafața de care dispui, pentru a nu te trezi cu o masă care nu se potrivește. Ia în calcul așezarea scaunelor și posibilitatea invitaților de a circula comod în jurul mesei.

Un aspect foarte important care influențează alegerea corectă a mesei îl reprezintă stilul încăperii. Materialul din compoziția mesei/scaunelor și tapițeria scaunelor trebuie să se asorteze cu întregul decor, fie că este vorba despre o amenajare ultramodernă, clasică, rustică, minimalistă. Poți alege sticlă, lemn masiv, piele, PAL sau marmură pentru masă, important este ca imaginea de ansamblu să transmită unitate.

Pentru situația în care folosești masa zilnic, însă doar ocazional te bucuri de prezența musafirilor la masă, varianta cea mai indicată este să cumperi o piesă de mobilier extensibilă. Cu cele două “aripi” care se pliază sub masă și se extind când sunt solicitate, această soluție este ideală pentru familiile cu puțini membri. Nu uita, totuși, de confort. Chiar dacă în forma restrânsă masa are dimensiuni mici, când aceasta se va extinde va avea nevoie de un spațiu generos.

Dacă ai o familie numeroasă, cu mai mulți copii mici, principala ta grijă în alegerea mesei o constituie rezistența acesteia. Calități precum ușurința în întreținere, robustețea, trăinicia, caracterul practic și confortul sunt cele care contează. Mai mult, s-ar putea ca masa din dining room să fie folosită și pentru alte activități, gen proiecte/teme pentru școală, jocuri.

Pentru un confort sporit, cumpără scaune cu sprijin pentru brațe și spătar înalt. Mai ales dacă petreci ceva timp la masă. S-ar putea să coste mai mult dar merită cu siguranță. Invitații tăi se vor simți răsfățați iar servirea mesei va deveni o plăcere.

Acordă o atenție sporită construcției mesei și scaunelor. Examinează îmbinările, picioarele, materialul din tapițerie, cusăturile, calitatea lemnului. La urma urmei vrei o piesă care va rezista în timp.

Așadar, fie că este folosită pentru mâncare, teme, jocuri de cărți, table sau simple conversații, masa din dining room este centrul încăperii. Alege cu înțelepciune modelul adecvat.

Preferi amplasarea mesei în bucătărie sau îți este mai comod să ai la dispoziție un dining room? Ce material îl consideri indicat pentru construcția mesei?

Curs Valutar

Cod
Cotatie
Variatie
EURO
4.3312
0.6 %
USD
3.1853
0.36 %
AUR
170.2985
0.3 %
GBP
4.9775
0.25 %
CHF
3.5015
0.7 %
HUF *
1.4662
0.19 %
* 100 unitati monetare

Valorile sunt verificate la
Cursul BNR al zilei.