Postat la data de 2012-01-23 in Instalatii

Încălzirea din baie este deseori trecută cu vederea, însă această caracteristică devine deosebit de apreciată pe timpul iernii.

Pe perioada lunilor friguroase este foarte important să transformi baia într-un spațiu confortabil și călduros, având în vedere că nimic nu este mai neplăcut decât să ieși din cabina de duș într-un aer rece și să calci pe o gresie aproape înghețată.

S-au terminat zilele în care produsele utilizate pentru încălzirea băii se montau pe podea și aveau o formă robustă, deloc atrăgătoare. Locul acestor radiatoare primitive a fost luat de către elementele moderne, elegante, colorate, care se instalează pe tavan, pe pereți sau sub pardoseală.

Materialele și forma radiatoarelor s-au schimbat de-a lungul timpului. Caloriferele masive din fontă au făcut loc panourilor pictate, executate din sticlă, crom, marmură, granit, piatră, lemn, ceramică sau oțel inoxidabil.

Grație diversității existente pe piața componentelor de încălzire în baie, selectarea produsului potrivit a devenit o plăcere. Suporturi pentru prosoape, radiatoare electrice, cabluri de încălzire pe sub gresie, calorifere eficiente din punct de vedere energetic – toate acestea deschid o nouă etapă către minunata lume a încălzitoarelor din baie.

Datorită faptului că suportul pentru prosoape a devenit cel mai popular dispozitiv de încălzire în baie, designerii experimentează forme și culori neobișnuite pentru acest accesoriu. Așa că, în funcție de bugetul alocat, radiatorul din baie poate fi considerat cu ușurință un obiect de artă.

Există diferite tipuri de încălzire pentru baia ta. Iată care sunt cele mai frecvente:

  • Încălzirea prin pardoseală

Acest sistem se montează sub plăcile de ceramică și radiază căldură de jos în sus. Astfel, părțile corpului care necesită căldură – picioarele, sunt permanent încălzite. Această opțiune reprezintă una dintre cele mai eficiente metode de încălzire pentru baie deoarece se prezintă precum o pătură încălzită aflată sub picioare, este simplu de instalat și nu necesită costuri ridicate pentru funcționare.

 

  • Radiatoarele electrice

Aceste dispozitive sunt mobile, putând fi instalate în orice încăpere. Sunt apreciate pentru designul lor simplu și atrăgător, distribuie căldura uniform în toată baia, sunt ușor de manevrat și de programat.

 

  • Panourile radiante

Elegantele sisteme de încălzire se montează pe perete sau pe tavan, prezentând un impact vizual puternic. Căldura obținută prin undele infraroșii păstrează pereții calzi, uscați și previne apariția igrasiei sau mucegaiului. Panourile moderne sunt delicate, fine, cu marginile rotunjite, disponibile în orice dimensiune și formă, putând fi inclusiv vopsite pentru a se asorta decorului din baie.

 

  • Suporturile pentru prosop

Recunoscute pentru forma lor practică, aceste calorifere îndeplinesc rolul de a încălzi aerul din baie, uscând în același timp prosoapele. Se prezintă într-o varietate de culori, stiluri sau mărimi, începând cu clasicul model alb și terminând cu exemplarul contemporan din crom. În general, doar radiatoarele mari sunt capabile să încălzească atât baia cât și prosoapele.

 

Este esențial ca înainte de achiziționarea corpurilor pentru încălzirea băii să calculezi necesarul de căldură pentru spațiul respectiv. Abia ulterior poți alege dispozitivele adecvate.

Pentru această sarcină cere sfatul unui instalator, însă ia în calcul faptul că este mai bine să supraapreciezi decât să subestimezi cantitatea de căldură necesară, deoarece un radiator întotdeauna poate fi setat la o putere mai mică, dar nu poate genera mai multă căldură decât a fost proiectat să producă.

Există o mulțime de opțiuni când vine vorba despre încălzirea băii și merită să studiezi oferta existentă pe piață pentru a te asigura că alegi produse care îți vor încălzi încăperea și vor arăta incredibil. La urma urmei, radiatoarele se pot transforma din niște elemente plictisitoare în veritabile accesorii de decor.

Curs Valutar

Cod
Cotatie
Variatie
EURO
4.3312
0.6 %
USD
3.1853
0.36 %
AUR
170.2985
0.3 %
GBP
4.9775
0.25 %
CHF
3.5015
0.7 %
HUF *
1.4662
0.19 %
* 100 unitati monetare

Valorile sunt verificate la
Cursul BNR al zilei.