Asemeni unei mașini, și casa ta are nevoie de întreținere constantă pentru a da randamentul maxim. Însă, spre deosebire de acest produs pe patru roți care își depreciază valoarea în timp indiferent câtă grijă îi acorzi, casa poate reprezenta una dintre cele mai bune investiții.
O casă bine construită, care oferă confort și siguranță locatarilor, care elimină ineficiența energetică și este prietenoasă cu mediul, constituie într-adevăr o modalitate sigură prin care poți să investești banii.
Următoarele sfaturi te vor ajuta să-ți păstrezi locuința într-o stare bună de funcționare. Sobele, cuptoarele, cazanele de încălzire și aparatele de aer condiționat necesită verificări în mod regulat pentru a funcționa la cele mai înalte cote. Angajează un profesionist care să inspecteze starea acestor sisteme, cel puțin o dată pe an.
Păstrează nivelul de umiditate din casă la parametri normali. Prea multă umezeală poate dăuna structurii casei și prea puțină umiditate poate afecta mobilierul, ferestrele și ușile. Important este să atingi echilibrul când vine vorba despre gradul de umiditate.
Inspectează țevile și robinetele pentru a depista scurgeri. Detectarea și repararea la timp a acestor nereguli te poate scuti de cheltuielile serioase care ar putea apărea mai târziu.
Prezența unui șemineu în casă constituie o sursă suplimentară de atenție din partea ta. Ai grijă ca burlanul de coș să nu fie plin de cenușă sau funingine. În acest fel poți evita un potențial incendiu.
Verifică recomandările producătorului când e vorba de instalațiile pentru evacuarea gazului.
Îngrijește-te și de exteriorul construcției. Controlează suprafețele din lemn care se pot deteriora din cauza infiltrării apei. Dacă ai ferestre din lemn chituiește-le cu materiale speciale, iar dacă starea acestora este proastă înlocuiește-le cu ferestre care economisesc energia.
Când construiești o casă sau o renovezi pe cea existentă, insistă în folosirea de materiale superioare din punct de vedere calitativ. Acestea vor trece testul timpului, te vor ajuta să faci economii și vor crește valoarea casei.
Testează permanent (și înlocuiește, dacă e cazul) detectoarele de fum și de monoxid de carbon. Pentru a oferi siguranță crescută membrilor familiei, schimbă detectoarele de fum la fiecare 10 ani.
Urmând aceste sfaturi nu faci altceva decât să te îngrijești de familie și să-ți protejezi investiția în casa ta. Ce fel de lucrări de întreținere execuți în fiecare an asupra casei tale?

