Vârsta de 10-12 ani este destul de critică pentru fete, deoarece aceasta este perioada în care încep să manifeste o tendință de independență. Au nevoie de o încăpere numai a lor, în care să viseze, care să le reprezinte și prin intermediul căreia să declare răspicat cine sunt. Fetele pun semn de egalitate între personalitatea lor și stilul de decorare al încăperii.
Dormitorul fetelor este un fel de sanctuar pentru ele. Își petrec tot timpul liber aici și de aceea trebuie amenajat strict după preferințele lor. Începutul este destul de simplu deoarece tot ceea ce este dulce, colorat, pufos ori vaporos va fi pe placul oricărei fete.
Amenajarea camerei fetiței tale poate fi o modalitate excelentă de a-ți cunoaște mai bine odrasla dar și de a întări relațiile părinte-copil. Ca să nu dai greș niciodată, începe decorarea camerei printr-o colaborare strânsă.
Roagă-ți prințesa să facă o listă cu culorile preferate, accesoriile la modă, personajele, animăluțele sau chiar jucăriile pe care vrea să le aibă alături. Apoi cumpără acele materiale și piese de mobilier în care se regăsesc preferințele ei.
Unul dintre stilurile de amenajare preferate de majoritatea tinerelor este Shabby chic – perdele transparente, covoare pufoase, mobilier din lemn în culori calde, scaune de mici dimensiuni, tapet, etc. Nuanțele de roz, crem, alb, verde pal sau violet deschis se regăsesc în camera oricărei fetițe care se respectă.
Micile detalii fac diferența și transformă dormitorul fetei într-o poveste: patul cu baldachin, lenjeria/cuvertura imprimată cu inimioare, perdele cu modele florale, covorașe sub formă de fluturi, tapițeria scaunelor identică cu materialul pernițelor, tăblia patului sculptată în modele care amintesc de natură, neapărat veioze cu abajururi romantice, cât mai multe flori, etc.
Chiar dacă e vorba de camera unei fetițe nu trebuie să lipsească din componența sa noptiera cu oglindă. Este piesa pe care orice viitoare adolescentă o va îndrăgi cel mai mult. Este indicat ca sertarele noptierei să fie cât mai multe și încăpătoare pentru a depozita bijuterii, farduri, accesorii pentru păr, carnețele, obiecte necesare la școală.
Fetele, spre deosebire de băieți, sunt mult mai creative și au tendința de a se implica foarte mult în amenajarea camerei. Dragostea pentru dormitorul propriu este foarte mare, deoarece această încăpere reprezintă întregul lor univers.
Amenajarea camerei fetei ar trebui să constituie o activitate plăcută, distractivă, care să se transforme într-o adevărată aventură. Ce elemente originale preferă fetița ta în decorarea dormitorului?

