Expresia “Casă, dulce casă” poate deveni o amintire după ce vei citi rândurile de mai jos și vei vedea măsura în care locuința ta este afectată de germeni, microbi, bacterii. Nicio încăpere nu este ferită de acțiunea microbilor, însă câteva zone din casă reprezintă adevărate focare de infecție.
Hai să vedem cum poți îngriji cât mai bine cele mai murdare obiecte din cămin, astfel încât să nu-ți afecteze sănătatea.
Bucătăria este spațiul în care se dezvoltă cea mai mare cantitate de microbi, de aceea igiena acestei încăperi trebuie respectată. Locurile sau lucrurile cele mai predispuse apariției microbilor sunt următoarele:
- Chiuveta și robinetul. Sunt pline de milioane de bacterii, chiar dacă ți se par curate. Trebuie spălate zilnic cu apă și dezinfectate frecvent cu apă caldă și clor. Nu păstra vasele murdare mai mult de câteva ore.
- Buretele de bucătărie. Dacă este folosit mai mult de o săptămână, devine o bombă cu bacterii. Înlocuiește-l când observi că și-a schimbat culoarea inițială.
- Blatul de lucru și plita. Gătitul mâncărurilor favorizează dezvoltarea germenilor. Aburii care se formează transportă grăsime, care se depune pe toate lucrurile din jur. Necurățată imediat (cu o lavetă îmbibată în alcool), intră în contact cu praful și duce la formarea bacteriilor.
- Coșul de gunoi. Foarte periculoase atât coșul de gunoi cât și locul unde îl așezi, acestea trebuie dezinfectate o dată pe săptămână. Folosește saci menajeri pentru a nu împrăștia resturile. Aruncă gunoiul perisabil în fiecare zi pentru a elimina riscul apariției mucegaiului, musculițelor, viermilor.
Tot în bucătărie, porțiunile de mobilier pe care le atingi foarte des în fiecare zi, trebuie curățate regulat. Mânerul frigiderului, ușa cuptorului cu microunde sau mânerele sertarelor pot fi încărcate cu bacterii.
Dormitorul este o gazdă ideală pentru acarieni. Aceștia trăiesc pe cearșafuri, în pilote, perne sau saltele, provocând alergii. Soluția este să speli lenjeria în apă fierbinte, cel puțin o dată la două săptămâni, pentru a distruge microbii.
Nici biroul de acasă nu scapă de acțiunea bacteriilor. Foarte murdar, deși în aparență pare îngrijit, biroul (și laptopul în special) reprezintă o sursă continuă de germeni. Tastatura și mouse-ul sunt cele mai expuse componente. Se spune chiar că laptopul găzduiește mai multe bacterii decât o toaletă publică. Soluția eliminării agenților patogeni constă în curățarea elementelor în fiecare zi.
La baie este recomandabil ca fiecare să folosească prosopul lui. Nu este nici igienic nici sănătos să te ștergi cu prosopul partenerului. Agenții patogeni din fluidele organismului rămân pe material și se transferă la ștergere.
Cât de atent ești când vine vorba despre dezinfectarea obiectelor din casă?

