Postat la data de 2009-11-23 in Ghidul de amenajari

Crăciunul este perioada în care te răsfeți cu veselie, distracție, sortimente bogate de mâncare, întâlniri cu prietenii. Este sezonul petrecerilor – la care ești gazdă sau la care ești invitat.

Dacă găzduiești o serată de Crăciun la tine acasă, există câteva aspecte pe care trebuie să le verifici pentru a te bucura de reușită: trimiterea invitațiilor, stabilirea meniului, decorarea și aranjarea mesei.

Decorațiunile de Crăciun, în special cele de pe masă, reprezintă o componentă importantă în procesul de organizare a petrecerii. De felul în care alegi și aranjezi aceste ornamente depinde, în mare parte, caracterul special și memorabil al reuniunii.

Fie că dorești ceva simplu sau, dimpotrivă, o masă decorată minuțios și elegant, ceea ce trebuie să transmiți este spiritul Crăciunului și căldura cu care întâmpini oaspeții.

Mai întâi stabilește bugetul alocat organizării mesei de Crăciun, începând de la mâncare până la obiectele de decor. Dacă preferi anumite culori, îmbracă totul în respectivele nuanțe. Este preferabil să nu te abați de la tradiționalul roșu, verde, alb sau auriu.

Păstrează accesoriul principal din centrul mesei la dimensiuni reduse, dacă spațiul este limitat. Ține minte că e nevoie de loc pentru farfurii, pahare și platouri cu mâncare.

Florile, în ghiveci sau în apă, sunt întotdeauna o soluție proaspătă pentru decorarea mesei. Singurul sfat în folosirea lor este ca aranjamentul să nu fie prea înalt, permițând musafirilor să vorbească și să se privească.

Lumânările sunt accesorii de sezon obligatorii. Fie le folosești individual, pe suport, fie creezi un aranjament alături de crengi de brad, conuri, globuri, nuci sau măceșe.

O idee trendy este să așezi în dreptul fiecărui tacâm câte un bol special amenajat: pe fundul vasului depui pietre, lalele albe tăiate scurt și mărgele colorate, umpli bolul cu apă apoi lași o lumânare mică aprinsă să plutească.

Continuă tema aleasă utilizând șervețelele. Întrebuințează două șervețele de culori diferite pentru fiecare farfurie. Rulează-le separat sau împreună, dar neapărat leagă-le împreună cu ajutorul unui inel, șnuruleț cu clopoțel la capăt, panglică.

Un încântător serviciu de farfurii (și tacâmuri) poate oricând adăuga farmec mesei de Crăciun. Laudă-te cu cel mai frumos și de calitate set de vase, fie extrem de elegant, fie cu motive specifice anotimpului. Toate vasele, paharele și tacâmurile trebuie să fie lustruite, curate, fără defecte.

Dacă vrei să afișezi un aspect de iarnă apelează la alb, albastru și umbre de purpuriu. Așează o lumânare albă pe un suport argintiu în centrul mesei și înconjoară-l cu decorațiuni sub formă de steluțe, fulgi de nea, oameni de zăpadă, perle etc.

Indiferent dacă iei cina cu familia sau cu numeroși prieteni, o masă de Crăciun amenajată corespunzător creează atmosfera necesară unei seri de neuitat.

Curs Valutar

Cod
Cotatie
Variatie
EURO
4.3312
0.6 %
USD
3.1853
0.36 %
AUR
170.2985
0.3 %
GBP
4.9775
0.25 %
CHF
3.5015
0.7 %
HUF *
1.4662
0.19 %
* 100 unitati monetare

Valorile sunt verificate la
Cursul BNR al zilei.