Ultima inovație a designerului Karim Rashid este extraordinarul accesoriu pentru baie, destinat amenajărilor luxoase – cada cu televizor. Creată pentru compania coreeană Saturn, piesa prezintă un aspect ultramodern și incorporează un televizor rezistent la apă.
În compoziția căzii intră soluție de rășină acrilică, un material cunoscut pentru calitățile sale antibacteriene, durabilitate, luciu și textură de lux.
Forma se mulează perfect pe nevoile de relaxare și îngrijire ale beneficiarului, televizorul fiind montat exact în direcția privirii, deasupra picioarelor.
Modern și luxos sunt termenii care caracterizează cel mai bine cada de baie, atât din punct de vedere estetic cât și tehnologic. Simplu la prima vedere, acest copleșitor accesoriu sanitar transmite eleganță și funcționalitate, eclipsând restul modelelor din această categorie.
Luxul se definește prin confort sporit și o doză ridicată de plăcere, amuzament. Iar creația lui Karim Rashid îmbină cu succes aceste două funcții, cea de divertisment și cea de relaxare totală la un nivel superior de confort.
Pentru clasa de lux, cada de baie cu LCD este un must-have care depășește cu mult experiența unui duș revigorant.
O mică bucățică de rai pentru cei care savurează răsfățul în apa înspumată, privind emisiunea preferată. Cum poți încheia mai bine o zi?
Sursa: http://www.trendir.com

